Indiferent dacă ai nevoie de apă curată mereu la îndemână, printr-o simplă rotire a robinetului, sau dacă ești în căutarea unui partener de încredere care să-ți înțeleagă cu adevărat afacerea, oferindu-ți consultanța avizată de care ai nevoie, noi suntem aici să te ajutăm.
Apa din rețeaua publică ajunge la consumatorii noștri prin rețeaua interioară a clădirii. Conectarea rețelei interioare la rețeaua publică de alimentare cu apă se face printr-o porțiune de conductă care se numește branșament și care e montată de specialiștii AQUACARAȘ, după semnarea contractului de execuție a lucrărilor.
Branșamentul reprezintă partea din reţeaua publică de alimentare cu apă care asigură legătura dintre reţeaua publică de distribuţie şi reţeaua interioară a unei incinte sau a unei clădiri. Branşamentul, până la contor, inclusiv căminul de branşament şi contorul, aparţin reţelei publice de distribuţie, indiferent de modul de finanţare a execuţiei. Finanţarea execuţiei branşamentului se asigură de operator, respectiv de utilizator, corespunzător punctului de delimitare a instalaţiilor.
Pentru locuințe
Livrăm apa la robinetul tău, la unul din cele mai mici tarife din România. Bună de băut, de folosit în bucătărie sau la spălat, disponibilă 24 / 24h. Conectarea la rețeaua publică schimbă complet modul în care primești, folosești și plătești pentru apa potabilă.
Pentru afaceri
Mari sau mici, firmele se dezvoltă alături de furnizori de încredere, pe care știu că se pot baza. Suntem aici pentru nevoile tale, indiferent dacă apa este esențială în afacerea ta sau dacă ai nevoie doar de „apă la birou”.
Pentru complexuri rezidențiale
Implică-ne în proiect pentru a oferi clienților tăi tot confortul necesar din prima zi de ‘casă nouă’. Branșarea la rețeaua publică de apă, mai simplu de făcut ca niciodată.
Pentru instituții de stat
Dacă reprezinți o instituție de stat, apelează cu ușurință la serviciile noastre de conectare la rețeaua publică de apă și furnizarea în siguranță a acesteia.
© 2023 AquaCaraș S.A. – Toate drepturile rezervate